PIB-ul României a depășit 1.600 de miliarde de lei, depășind state cu economii dezvoltate, precum Finlanda, Cehia sau Portugalia

Acum se văd roadele investițiilor făcute după intrarea PSD la Guvernare. Investițiile cresc economia. Iar investițiile în infrastructură reprezintă o soluție eficientă pentru dezvoltarea regiunilor mai sărace din România. De aceea, este semnificativ faptul că Ministerul Transporturilor anunță alocarea unor sume importante pentru dezvoltarea infrastructurii din zona de sud și din Moldova. Aceste investiții vor reduce decalajele de dezvoltare din aceste regiuni ale țării și vor contribui la reducerea decalajului dintre România și alte state europene.

  • În ultimii 10 ani, PIB-ul României a crescut de peste 2,5 ori, respectiv cu aproape 1.000 de miliarde de lei, iar cele mai mari creșteri au avut loc în guvernările PSD.
  • În 2013 PIB-ul României era de 640 de miliarde de lei, iar în 2023 a ajuns la 1.600 de miliarde lei.
  • Rata anuală a inflației a scăzut la 6,6% în martie, de la 7,2% în februarie – INS.
  • Numărul românilor aflați în sărăcie extremă (deprivare materială și socială severă) a scăzut cu 855.000 în 2023 față de 2022 – Eurostat.
  • Ministerul Transporturilor a anunțat că a alocat finanțarea pentru dezvoltarea infrastructurii de transport în două zone unde e nevoie de dezvoltare pentru reducerea decalajelor față de restul țării:
      • 9,2 miliarde de lei vor asigura construcția Autostrăzii Pașcani- Suceava (parte a Autostrăzii Moldovei #A7) care va traversa județele Iași, Botoșani și Suceava.
      • 20,1 de miliarde de lei au fost alocate pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu-Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteraneean. Suma asigurată prin Programul Transport (PT) 2021-2027 deblochează acest proiect de reabilitare a peste 225 de km de cale ferată.