România face pasul decisiv spre independența sa energetică

Premierul Marcel Ciolacu:

România face pasul decisiv spre independența sa energetică prin proiectul Neptun Deep, care valorifică gazul din Marea Neagră.

Milioane de familii, sute de mii de firme românești, școli, spitale, ferme și fabrici au nevoie de energie.
Cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre, investiție a companiilor OMV Petrom și Romgaz, este o realizare a muncii în echipă între stat și mediul privat.

Am convingerea că după anunțul deciziei de investiții, operațiunile vor fi coordonate, astfel încât în 2027 să avem primele molecule de gaze din Marea Neagră. Transmitem astfel întregii lumi, în cel mai demn și puternic mod, că vrem și putem să continuăm moștenirea noastră istorică în domeniul energetic, că avem experiență și expertiză pentru a deveni cel mai important producător al Uniunii Europene în privința gazelor naturale și a ne controla propriul destin energetic.

Este esențial ca lucrările de extracție la zăcământul din Marea Neagră să înceapă cât mai curând. Vom continua, la nivelul guvernului, să susținem proiectul și să fim parteneri dedicați, pentru că doar așa contribuim în cel mai concret mod posibil la bunăstarea cetățenilor României.