Record: 5,7 milioane de angajați, 6,7 milioane de contracte de muncă, în 2023

5,7 milioane de angajați, 6,7 milioane de contracte de muncă, în 2023! Sunt cifre record care atestă o performanță remarcabilă, rezultat al politicilor economice și sociale proiectate de PSD și aplicate de guvern! Se infirmă astfel, de-o manieră categorică, toate criticile și anticipările sumbre, venite în special de la promotorii politicilor de dreapta că, de exemplu, taxarea contractelor part-time la nivelul salariului minim ar duce la desființarea de locuri de muncă și la creșterea șomajului. Iar România continuă să atragă puternic investiții! 7 noi fabrici se vor deschide în acest an, cu o valoare cumulată a investițiilor de 1,2 miliarde de euro.

România o duce mult mai bine decât acum 10 ani în privința pieței muncii! Are 1 milion de contracte de muncă ÎN PLUS și cu 600.000 de locuri de muncă mai multe (2023 vs 2013), potrivit datelor oficiale. Mare parte din acest succes este rezultatul insistențelor PSD care a sprijinit cu determinare angajații, dar și angajatorii.

Cele 7 noi fabrici care se vor deschide în acest an vor produce anvelope, baterii, materiale de izolaţii, gips-carton şi profile metalice, echipamente de încălzire, medicamente, componente industriale şi pentru electrocasnice sau elemente de zidărie. Peste 1.000 de noi locuri de muncă vor fi înființate.

Mai trebuie remarcat că performanța în privința creșterii numărului de salariați asigură și premisele unei sustenabilități sporite pentru Fondul de Pensii și Fondul de Sănătate. Numărul pensionarilor din România (4,9 milioane) este net inferior atât celui al angajaților (5,7 milioane), cât și celui al contractelor de muncă (6,7 milioane).

Măsuri realizate